Image
image
image
image


 

 


Arezeanul viilor sau Trif Nebunul
           
 Ziua de 1 februarie este considerată în mediul tradițional începutul  Anului Nou Pomicol, ziua dedicată tuturor dăunătoarelor (omizi, lăcuste, viermi, gândaci, mana pomilor, rugina pomilor şi viei etc.), pentru stârpirea cărora se face pe alocuri stropirea pomilor și a viei cu apă sfințită de la Bobotează și totodată, inceputul  unui nou sezon de lucru.
În această zi, ziua când Anul Vechi Viticol moare şi renaşte Noul An Viticol,  se desfășoară un ceremonial magico-mitic, datând din vremea tracilor, care are ca scop influenţarea recoltei strugurilor. Proprietarii de  vii dezgroapă sticla cu vinul ultimei recolte, îngropată toamna, apoi merg pe o culme de deal unde se aprind focuri cu coardele uscate de vie, și se aruncă în flăcări vin, în semn de jertfă. Se petrece în jurul rugurilor și apoi acasă, în sânul familiei.
În calendarul creștin ortodox, este ziua Sf. Trifon care, asimilat mitologiei locale, a născut în credințele populare imaginea lui Trif Nebunul ( nebun, se zice, de la amețeala produsă de vin), o divinitate autohtonă, patronul dăunătorilor viței de vie.

3d art e

Stretenia sau Ziua Ursului

Pe 2 februarie, calendarul creștin  sărbătorește Întâmpinarea Domnului , dar în popor, acestă sărbătoare e cunoscută drept Stretenia, ziua în care se stabilește mersul vremii și se fac practicile rituale ale viilor.  Este şi Ziua Ursului, sau Martinul cel Mare, fiind la mijlocul celor trei zile succesive ale Martinilor de iarnă, în mitologia populară spunându-se că în această zi, ursul iese din hibernare şi părăseşte bârlogul. Din această asociere vine, probabil, credința că vinul conferă celui care-l consumă puterea ursului.
În această zi se practică Târcolitul viilor, un ritual în scopul fertilităţii viţei de vie, când capul familiei merge în zori și taie un vlăstar din viţă, unge tăietura cu funingine şi grăsime, toarnă vin peste butuc  şi bea şi el puţin. Lăstarele tăiate se plantează în grădină pentru a deveni “norocul viţei”.

3 d arte

Practici mitice legate de lucrul viei

 Simbol al  imortalităţii în mitologia multor popoare, și la români, vița de vie și lucrul acesteia se înscriu în coordonatele sacrului, unele legende româneşti leagă originea vinului de sângele ce s-a scurs din rana Mântuitorului. Sacralitatea viţei de vie şi a vinului este însă anterioară creştinismului, acest fapt reieşind din modul de raportare la vin al dacilor, dar şi din unele credinţe ale românilor din Moldova. Se spune că, dacă vrei să ajungi la Porțile raiului,  trebuie să munceşti via 7 ani, fără să  te superi, nici să înjuri, indiferent de sacrificii, căci așa Dumnezeu îţi iartă păcatele.
„Epopeea” muncii în vie este bine surprinsă de calendarul popular, calendar care a reglat, după repere cosmice, biologice şi vegetaţionale ancestrale întreaga viaţă şi activitate a înaintaşilor noştri până în pragul veacului al XX-lea.
Sărbătorile încep cu Sf. Vasile, patronul viticulturii la 1 ianuarie, când se crede că, în noaptea dintre ani, apa se transformă în vin, apoi Sf. Trif  la 1 februarie, data Anului Nou Viticol, când se taie butucii de vie.
Din luna martie începeau lucrările efective în vii; ele durau, într-o serie neîntreruptă, de la începutul primăverii şi până în pragul iernii. În timpul acestor munci, alte sărbători şi obiceiuri colorau „relaţia” oamenilor de altădată cu viţa de vie. Astfel, pe 23 aprilie, la Sfântul Gheorghe, cel de-al doilea patron al viţei de vie la români se făceau, iarăşi, rugăciuni în vii şi la pivniţe.  La Arminden (1 mai) exista obiceiul destupării butoaielor cu pelinul de mai. Marea teamă pe care o inspirau joile de după Paşti, de regulă primele nouă, se constată şi în interdicţia de a nu se lucra acum în vii, „ca să nu dea grindină”. La Sânziene oamenii ieşeau cu băutură şi cu mâncare în dealurile viilor , această sărbătoare solstiţială, în care soarele era în prim plan, având darul de a stimula activitatea din vii. În fine, pe 6 august, la Schimbarea la Faţă (Probajenii) se duceau primii struguri copţi la biserică; după blagoslovirea lor de către preot, aceştia erau daţi de pomană, o cutumă respectată cu stricteţe pe vremuri interzicând consumul strugurilor înaintea acestei sărbători.
În acelaşi timp, pe lângă obiceiurile şi credinţele specifice acestor sărbători importante în calendarul viti-vinicol, strămoşii noştri acordau o mare importanţă unor mijloace ancestrale de apărare a rodului viei; dintre acestea, amintim obiectele apotropaice de genul căpăţânilor de animale, sperietorilor, păsărilor mitico-magice, firelor de aţă roşie etc., precum şi punerea la rădăcina viţei de vie a unor ofrande rituale
Prin tradiţie, recoltatul strugurilor începea după căderea frunzelor, când erau aproape stafidiţi, calendarul popular precizând şi o anume sărbătoare pentru începerea acestei importante munci, anume Ziua Crucii (14 septembrie), numită, în sudul României, şi Cristovul viilor. De obicei, din primii struguri se dădea de pomană, acest lucru făcându-l în special cei care aveau morţi tineri. Uneori, chiar de Ziua Crucii, după culesul viilor sau la călcatul strugurilor, se făcea aşa-numita „petrecere a vinului”, participanţii bând din vinul vechi. Îndeobşte, primul must era dat tot de pomană Culesul dura circa o lună de zile, întinzându-se până la Vinerea Mare (14 octombrie), în luna lui căuș, cum o numesc moldovenii,  simultan având loc şi alte munci în gospodării sau chiar în cramele organizate în vii. Se spune că, pentru a nu lua puterea viei, ultimul strugure se lasă necules și boabele, ofrandă păsărilor cerului.

3d art e

Vinul îşi face simţită prezenţa în viaţa omului tradiţional încă din perioada prenatală, fie prin consumarea în mod ritual de către femeile sterpe a unui amestec de plante fierte în vin, fie pentru păstrarea sarcinii, când o altă reţetă încărcată de valenţe apotropaice, este utilizată de către femeile însărcinate.
Din momentul apariţiei pe lume, noului venit îi va fi marcată întreaga existenţă, toate momentele cotidianului, fie că este vorba de muncă sau de sărbătoare, de prezenţa vinului. Până în momentul “lumirii” tânărului, un loc aparte îl are vinul în ritualul împărtăşaniei, a creștinării.
Mai apoi, şezătorile, hora, sunt alte momente în care munca, snoava, cântecul, jocul, toate acestea se desfăşurau în jurul ulcelei de vin. O sărbătoare a excesului bahic al bărbaților sunt Măcinicii, cunoscută și sub numele de 40 de pahare, transpunere populară a pomenirii celor 40 de mucenici uciși în cetatea Sevastei.
Băutura ocupa un loc special şi în cadrul ritului de trecere reprezentat de nuntă. Unul din obiceiurile frecvente altădată cerea ca mirii să bea din acelaşi pahar, spre rodnicia viitoare a tinerii familii. De la stabilirea zestrei, la chemarea la nuntă, apoi în sâmbăta dinaintea nunţii şi până la masa (ospăţul cel mare) de la nuntă, vinul este omniprezent. Se cinsteau toţi trecătorii pe drumul de la biserică înspre casa miresei și era o garanţie de participare la acest eveniment.
Trecerea spre lumea de dincolo implică, la rându-i, prezența băuturii semn al jerfei:ulcica, umplută cu apă sau vin se aşează pe locul unde s-a produs decesul; oala cu vin se dă de pomană la moşi; cu vin stropeşte preotul mormântul la pomeniri și în amintirea celor decedați se picură pe pamânt înainte de a bea.


image


image
image