Image
image
image
image


 


Obiceiuri pascale
                              

Tradițiile și festivitățile legate de sărbătoarea creștină a Învierii Domnului sunt precedate și însoțite de manifestări care-și au originea în scenariile rituale precreștine de renovare a timpului: Moșii de primăvară (Măcinicii), 9/22 martie, când  se termină ciclul celor nouă babe și începeau zilele agricole, zile cu focuri rituale de purificare a câmpurilor și a gospodăriilor, de pomană pentru cei morți și data de la care se așteaptă venirea berzelor.

3d arte 3d

Duminica dinaintea Paștelui, cea a Floriilor, în care se sărbătorește intrarea lui Isus în Ierusalim, e însoțită de un întreg arsenal de credințe și practici populare legate de simbolismul salciei. Ramura de salcie, sfințită la Florii, are  putere miraculoasă și e păstrată lângă icoane împotriva bolilor, incendiilor sau pentru sporirea fertilității oamenilor sau a vitelor. În ultima săptămână a Postului mare , Săptămâna patimilor, se spoiau și se curățau casele, ogrăzile și grădinile, iar în ziua de Joia mare se aprindeau focurile morților și se pregăteau copturile tradiționale, cozonacul și pasca. În Vinerea mare se înroșeau ouăle iar sâmbăta era dedicată scăldatului ritual în ape curgătoare.

În ziua Învierii se spune ca se deschid cerurile și e posibilă comunicarea cu cealaltă lume. Se spune , de asemenea, că în ziua de Paște nu se doarme, ca să nu fii somnoros tot anul și să n-ai sărăcie în casă.

Oul roșu încă se mai păstrează ca simbol central al Paștelui. Unele fete mari veneau la biserică cu un ou roșu în sân, crezând că vor fi roșii în obraji, în timp ce altele lipeau coji de ouă roșii pe la ușile caselor, asta în speranța ca le vor călca pragul pețitorii mai degrabă.

c

De la slujba din noaptea de Înviere, oamenii se întorc acasă cu bucatele sfințite și cu lumânarea cu care se afumă gospodăria trăgând dâre de fum în semnul crucii, lumânare care se păstrează peste an, urmând a fi reaprinsă în caz de calamități naturale sau împotriva bolilor. Apoi, în casă, se gusta câte puțin din alimentele sfințite. Înainte sau la sfârșitul mesei, bărbatul ciocnea un ou roșu cu nevasta, apoi cu copiii, la urma ciocnind fiecare cu cine voia. Facând așa credeau ca se vor întâlni pe lumea cealaltă.
Îndeobște, prima zi a Paștelui era rezervată reculegerii și odihnei, numai tinerii adunându-se în curtea bisericii, cu ouă roșii și cu pască; aici se trăgeau într-una clopotele și se bătea toaca, anunțându-se astfel bucuria Învierii Domnului.

În prima zi de Paște, copiii obișnuiau să se spele într-un vas unde se afla și un ou roșu, crezându-se că așa vor fi sănătoși tot anul. Prin unele locuri, copiii umblau cu „de-a oulia” pe la case, adunând multe și frumoase ouă vopsite. În această zi ouăle se ciocneau numai „cap cu cap”, cel mai în vârstă fiind acela care ciocnește și spune „Hristos a Înviat !”. Potrivit unei credinte vechi, al cui ou se va sparge primul, acela va muri mai intâi.

În prima sâmbătă de după Paște, calendarul popular sărbătorește Paștele Blajinilor, o reminiscență a cultului morților. Blajinii sunt, se spune, cei dintâi oameni care locuiesc undeva, sub pamânt, dincolo de Apa Sâmbetei. Pe râuri se pun, la această sărbatoare, ofrande rituale, mai ales cojile de ouă roșii care nu se aruncă la gunoi, nu se dau în drum, nu se calcă în picioare, ci se strâng cu grijă și se aruncă pe ape curgătoare pentru ca să poarte veste la Blajini că a venit Paștele.



image

image
image