Image
image
image
image


 


Lemnul este cald, lemnul este sfânt pentru țăran, lemnul crește odată cu el în trupul copacului la rădăcina căruia s-a vărsat baia primei scalde după botez, baia de la scosul din mir. Astfel, în chip simbolic într-un ritual creștinat, dar sigur cu rădăcini precreștine, omul se înfrățește în chip simbolic cu pomul.

c3d art e 3

Preocuparea pentru prelucrarea lemnului își găsește multiple explicații, dar una dintre cele mai plauzibile constă în aceea ca materialul se pretează la întrebuințări diverse, cu multă ușurință, iar decorarea propriu-zisă se realizează cu unelte simple (topor, bardă, dalta, briceag), care nu presupun tehnologii elaborate minuțios. Un alt argument îl poate constitui faptul că lemnul a fost prelucrat artistic de om înaintea lutului, constituind astfel materialul asupra caruia s-au imprimat primele însemne decorative. Din punct de vedere al tehnicilor folosite, nu se poate vorbi de sculptură în lemn propriu-zisă, întrucât rareori se realizează detașarea completă a unui volum, însă se folosesc alte tehnici, în primul rând crestarea, apoi incizia, pirogravarea, intarsia, cojirea, încovoierea, cioplirea, înfășurarea și împletirea, încrustarea și, în cazuri deosebite, tehnica ronde-bosse, de asemenea, perforarea (traforarea), iar pentru bâtele (botele) ciobănești turnarea sau umplerea cu metal (cositor).

Crestarea este o tăiere puțin adâncă în masa lemnoasă, fiind tehnica principală ce aduce în această ,,civilizație a lemnului” nota superioară de realizare artistică, de înalt rafinament, situând obiectele de lemn făurite de meșterii români pe una din culmile artei tradiționale a lemnului din Europa.

Cu unelte simple, meșterul popular a crestat bucățile de lemn de stejar, nuc, tei, salcâm, răchită din care a confecționat mobilier, unelte și ustensile de uz casnic, acoperindu-le adesea cu o rețea fină de motive decorative. Cea mai clară clasificare a crestăturii în lemn este cea a categoriilor de obiecte pe care se aplică.

3d 3d

Primul câmp este cel al arhitecturii populare, crestăturile în lemn aplicîndu-se pe principalele piese constructiv- decorative ale caselor, bisericilor și diverselor acareturi. Astfel, stâlpii casei, ramele ușilor și ferestrelor sunt decorate cu măruntele crestături geometrice, completând frumusețea volumelor cioplite sau sculptate ale acestor elemente arhitectonice.

În legătură cu arhitectura populară în lemn, dacă mai greu atrag privirea decorurile caselor sau ale porților, cu siguranță, mult mai vizibile sunt troițele care străjuiesc crucile drumurilor ca acelea făurite de meșteri, deopotrivă aplecați asupra tradiției dar și a credinței, cum sunt Marian Borș din Moșna, Iași sau Ticu Ungureanu din Duda Epureni, Vaslui. Și pentru a-și găsi locul și în casele celor dornici să aibă un simbol religios lucrat manual, cei doi meșteri au modelat lemnul în troiţe și cruci miniaturale.

3darte3dartev

Al doilea câmp de aplicare al crestăturii în lemn îl constituie mobilierul de diferite categorii. Aici, în asociere cu scrijelirea, reprezentative sunt lăzile de zestre, mesele, unele categorii de dulapuri și blidare, scaunele și băncile, unele obiecte recent apărute în casa țăranului – suporturi pentru telefon sau flori. Mobilierul caselor arhaice era foarte simplu, fiind perfect adaptat funcțiilor sale. Principalele motive tradiționale sunt linia dreaptă, punctele, spirala, dinții, rozeta, crucea, bradul și rar silueta omenească. Piesele de căpătâi ale mobilierului din interiorul tărănesc erau patul, masa, scaunele, lavițele, blidarul, colțarul, polițele, culmea și lada de zestre. La Pohoarna, în raionul Soroca, familia meșterilor Valentin și Ion Colin execută manual mic mobilier din lemn, iar lăzi de zestre frumos decorate cu forme abstracte, geometrice face Dumitru Muruzuc din satul Răuțel, raionul Bălți. Tot în zona Chișinăului, meșterul Grigore Posternac a translat motive și tehnici de încrustare de pe piesele de mobilier pe piedestalele ceasurilor de masă sau de podea.

Al treilea câmp de aplicare a crestăturii în lemn este cel al uneltelor legate de diferitele îndeletniciri tradiționale românești. Dintre acestea menționăm: roțile, cozile de coasă, cozile de linguri, greblele pentru fân ș.a. Apoi, frumoase crestături regăsim pe uneltele folosite la țesut: furcile de tors, fusele, precum și pe părți ale stativelor (războaiele de țesut).

c

La Tansa, în județul Iași, meșterul Dumitru Parfenie, care s-a îndeletnicit aproape toată viaţa cu prelucrarea lemnului, mai face încă roți la strujniță, păstrând fidel tehnicile şi formele moştenite din bătrâni pe când carele erau cu roți de lemn ca și talpicii săniilor și când în sate existau rotari care făceau nu numai roțile, dar care întregi.

Și în economia domestică mare parte din instrumentar era făcut din lemn: fund de mămăligă, coveți de frământat, copaie pentru scădatul și adormitul copilului, făcăleț, linguri, căușe, scafe, donițe, cofițe, putini pentru lapte acru.

Între ustensilele casnice, alături de tot felul de mici recipiente pentru sare, mirodenii, făină sau cutii, un loc aparte îl au lingurile ale căror cozi sunt „îmbracate” în această haină minunată a crestăturilor, cu motive între care se pot distinge zimții, spirala și cercul incizat sau decupat, roza vânturilor sau motivul solar, în toate variantele lui, șarpele sau dintele de lup. Amintim aici sărițele și lingurile decorative din lemn de tei și cireș ale ieșeanului Ioan Laza, cele din nuc ale lui Marcel Apalaghiei din Hulub, Botoșani ,în care se regăsesc cele mai autentice elemente de ornamentică tradițională. Nu fac excepție căușele moldoveanului Dumitru Muruzuc sau obiectele din economia domestică, decorate artistic, ale lui Ștefan Ciobanu din Călăraș, Ungheni.

3d


 

image
image