Image
image
image
image


 


- Sortimente

- Podgorii și crame

- Târguri și expoziții vini-viticole

- Legende și tradiții

......... - Legende

......... - Tradiții


Zonă aflată într-o arie culturală străveche, cu o civilizație rafinată în îndelungatul timp de locuire statornică, Moldova istorică, a menținut în cultură o plantă autohtonă: vița de vie. Numim planta viță de vie (denumind prin parte întregul) dar aplicăm termenul vie plantației întregi, fapt singular în cultura populară, preluat ca atare și în cultura normată. În mod similar strugurii unei vii (plantații) poartă denumirea de poamă (spunem culegem poama), în timp ce pluralul, poame, trimite la o altă realitate: prunele dintr-un copac (prun) sau roade însumate din copaci diferiți (ex. la Schimbarea la Față se aduc pârgă la biserică poame, respectiv: pere, mere, struguri etc.

3a rte

 

 

Poama este termenul biblic pentru rodul viei: ″Apoi au venit la valea Eșcol, au cercetat-o și au tăiat de acolo o viță de vie cu un strugure de poamă și au dus-o doi pe pârghie. Locul acela l-au numit ei valea Eșcol, adică valea strugurelui, de la strugurele de poamă pe care l-au tăiat de acolo fiii lui Israel″ (Numeri 13, 21, 24-25). Dacă acest termen este generalizat pe teritoriul Moldovei istorice pentru struguri, pentru vin există variante fonetice: vin, djin, hin, ghin, divin.

Via, cunoscută și menționată în perioada vetero-testamentară, este un dar al lui Dumnezeu, binecuvântare și mângâiere, din poama ei făcându-se vinul care veselește inima omului. Dulceața vinului este una simbolică, este dulceața veseliei, dulceață simțită mai ales de spirit, așa cum se arată și în Cântarea Cântărilor, unde se spune că pentru mire sărutarea miresei e dulce ca vinul; deși cele două determină și stări fiziologice specifice, ceea ce le unește este dulceața simbolică, adică stările sufletești determinate de vin sau de petrecerea împreună cu persoana iubită.

Vița de vie este plantă autohtonă provenită din flora spontană și istoricii opinează că strămoșii românilor au fost mai întâi podgoreni, abia apoi agricultori (B. P.Harden: ,,Cultura vitei... e fara asemanare, mai veche decat plugaria"), deci că această cultură, a viței de vie, ar premerge cultura cerealelor. Chiar dacă opinia este harazdată nu se poate contesta în zona noastră vechimea foarte mare a acestei culturi și prestigiul deosebit de care s-a bucurat vinul autohton de-a lungul a diverse epoci istorice. Astfel, bizuindu-se pe elemente de ordin botanic si climatic, botanistul A. Griesbach sustine ca ,,patria vitei de vie trebuie cautata in tinuturile paduroase, bogate in liane ale Pontului si ale Traciei, pana dincolo de Dunare". Este sigur că începand din epoca bronzului (mileniul II i.Chr.), dupa altii chiar mai inainte, cultura vitei de vie si producerea vinurilor au devenit indeletniciri de baza ale ale vechilor locuitori din actualul spatiu românesc și din Republica Moldova. R. Billiard, referindu-se la vechimea culturii vitei de vie in Tracia sustine ca ,,dintre toate partile Europei, Tracia a fost cea mai veche si cea mai respectata pentru vinurile sale si aceea care si-a pastrat cel mai mult prestigiul". Istoricul A.D. Xenopol intareste aceasta parere, scriind: ,,Patria cea mai veche a Geto-Dacilor, Tracia, era o regiune viticola, cauza pentru care era considerata ca loc de nastere a zeului vinului, Dionysos". La proto-dacii carpato-dunareni exista un cult asemanator, la fel de vechi, al zeului Sabazios. Nicolae Iorga afirma cu autoritate stintifica: ,,Cultura vitei de vie era, de asemenea, traditionala la tracii iubitori de vin".

Referindu-se la modul in care vinul era consumat de geto-daci, Xenopol mentioneaza, preluand o informatie furnizata de Homer, ca ,,barbatii si femeile beau vinul dupa moda scitica, neamestecat cu apa, slujindu-se, in loc de pahare sau cani, de cornuri mari de cerb sau de bou, care treceau din mana in mana". O altă mențiune o face Diodor din Sicilia (sec. I i.Chr.) amintind ospățul dat de Dromihete (Dromicheites), conducatorul unei puternice uniuni de triburi geto-dacice in onoarea prizonierului său, generalul macedonean Lisimah, infrânt in anul 292 i.Chr. Geograful antic Strabo (66 i.Chr. - cca. 24) consemnează masura adoptata de marele rege Burebista (82-44 i.Chr.) privind defrisarea viilor.

Atât în timpul cucerirrii romane cât și după retragre cultura plantei s-a menținut în economia locală și o vom găsi menționată și ulterior la călătorii străini. Mult mai târziu, misionarul catolic Marcus Bandini (,,Codex Bandius", 1646) scrie, referindu-se la bogatiile Moldovei, ca aceasta ,,produce asa de mult vin incat la timpul culesului se vinde o vadra cu patru bani si iarna se vinde cu sase sau sapte" .... ,,daca cineva le cultiva odata intr-un an intreg si leaga vitele pline cu struguri, este o munca prea de ajuns, insa daca in al treilea sau al patrulea an de cultura leaga numai vita de araci, atunci capata vin foarte mult". Oportunitatea unor afaceri bune cu vin a fost sesizată imediat de acesta. Practici, catolicii au înființat biserică și școală în chiar inima podgoriei Cotnari, inființând odată cu aceasta o comunitate de credincioși care a difuzat și în zonele adiacente.

In timp, viticultura din tarile romane si-a accentuat trasaturile particulare, diferentiate pe podgorii, potrivit unei traditii transmise de-a lungul generatiilor. S-au conturat astfel sortimentele, constituite din soiuri bine adaptate conditiilor locale, s-au impamantenit practici de cultura diferentiate pe regiuni, mai cu seama sub aspectul formelor de conducere a butucilor si a taierilor, s-au accentuat insusirile specifice ale vinurilor. Odată cu aceasta s-a dezvoltat un instrumentar specific, reprezentat de unelte pentru întreținerea culturilor (chitonog, hârleț, cosor sau foarfece de curățat), instalații pentru obținerea mustului și vinificație (mustuitor, călcător, zdrobitoare, teasc), recipiente de păstrare (căzi, poloboace, butoaie, chiupuri) și locații specifice pentru vinificație și păstrarea vinului (beciuri, crame, hrube) care este tezaurizat în vinoteci renumite. Instrumentarul viticol face și el obiectul cercetării și al tezaurizării în colectții etnografice din diverse muzee de profil.

Viile domnești și boierești, din care prin donații, ulterior și prin cumpărare, s-au format și viile mănăstirești, au format de timpuriu podgorii în zonele în care cultura plantei era favorabilă. Legate de podgorii erau și beciurile de piatră în care se realiza vinificația.

 




image
image